Fagaras - drumul

O calatorie de 1000 de mile incepe cu primul pas. (proverb chinezesc)

De mai multe saptamani planuiam o iesire la munte dar, cum nu am concediu, imi permit doar un uichend scurt de vineri seara pana duminica dupamasa. Si cum vreau sa prind un munte inalt inainte de a se face frig, am hotarat ca Fagarasul, cu asfaltul pana la Balea, e cel mai bun loc.
Vineri pe la sase fara un sfert nu mai am rabdare si urc in furia rosie, ii culeg pe Ileana si Paul si ne indreptam spre Cetatea Unirii. Aici ne intalnim cu Rares si hotaram sa mergem cu o singura masina pentru a putea discuta pe drum. Sarim pe porbagajul giganticului Polo si, ca prin minune, dispar intr-insul patru rucsaci mari, un cort si cateva izolire.
Pe la miezul noptii campam la poalele Fagarasului.
Dimineata ne trezim in salve de tun si mitraliere ce ne ureaza un drum glorios. Banuiesc ca tanchistii nu vedeau ca ploua binisor. La ce gemulete mici au, nici nu ma mir!
Pornim cu greu pe una din cele 7 minuni ale comunismului dar nu din cauza drumului sau a masinii ci din cauza ploii care vrea sa ne trimita acasa. Ajunsi la Balea ne ma invaritm vreo jumate de ora, cautam salvamontul sa-i intrebam parerea lor despre vreme. Parca ne-am intoarce dar nu vrem sa renuntam; mai bine sa fim obligati.
Cum nu-i gasim pe cei de la salvamont ne luam pelerinele pe noi si pornim. In cel mai rau caz ne intoarcem in jumatate de ora.
Pornim urcarea si incep sa simt fiecare fibra din muschii picioarelor. Cred ca si urcatul pe vale isi are rostul in dezmortirea si incalzirea muschilor dar sarpele de asfalt ne-a privat de incalzire. Urcam prin nori pana ajungem deasupra civilizatiei. Apoi ne indreptam spre creasta sudica unde incepem sa vedem prin nori. Dupa inca vreo doua ore norii se sparg si vedem vaile ce ne inconjoara. Mai pedalam ceva si ajungem la strunga diaintea Vf. Laitel unde ne cam ingheata mainile pe lanturi. Mai de frig, mai de frica.
Pe urcarea spre varf ne trece prin fata o turma de cinci capre negre, de fapt mai mult maronii. Probabil ca si ele isi schimba culoarea odata cu venirea toamnei. Ori de cate ori o iau la fuga pe deasupra prapastiilor le tin pumnii ca nu cumva sa se impiedice. Intre timp, stam cuminti si le fotografiem dar ele nu apreciaza cumintenia noastra si se duc.
Ajunsi pe Vf. Laitel, la 2390m, intalnim doi candidati perfecti pentru stirile de la ora 5. Doi baieti, porinti de la Balea pe la 14, se duc spre Negoiu cu doua ghiozdane micute si un gand mare, acela de a se intoarce in aceeasi zi la Balea. Daca ma gandesc la cat de frig a fost noaptea aceea sunt sigur ca i-ati vazut la TV.
Intr-un tarziu ajungem la un indicator care ne spune ca suntem pe malul lacului Caltun si la 30 de ceva distanta fata de refugiul Salvamont. Daca acei ceva sunt minute sau metri, nu stim, pentru ca s-a sters indicatorul. Mai facem cativa pasi si ne intalnim, in nor, tocmai cu refugiul.
Ne hotaram ca tot mai bine e la cort, mai ales ca Rares s-a obosit sa-l aduca pana aici.
Ne incalzim in cort si curajosi iesim afara. Cel putin pentru mine e mai bine la caldura cortului. Ma mai trezesc de cateva ori, ba din cauza sandwich-ului stricat, ba din cauza peisajului ce se cere fotografiat.
Dimineata ne trezim ba in nori, ba in frig si amanam vizita pe Negoiu pana anul urmator. Ne pornim inapoi si admiram vaile ce erau pline de nori in ziua dinainte. Pe cand ne apropiem de Balea suntem invaluiti din nou de nori si nu putem vedea marea civilizatie a micilor si a manelelor.


























Ne vedem in Retezat!